Tabără de robotică
Tech-Xplore
Tabără de robotică
📢Ești pasionat de roboți, tehnologie și inovație?
Hai alături de noi într-o aventură tech unde vei învăța
să construiești și să programezi roboți alături de alți
pasionați ca tine!
Clubul de robotică Tech-X al Colegiului Național "Dragoș Vodă" are plăcerea de a invita toți elevii cu vârste cuprinse între 12 și 16 ani să participe la tabăra de vară dedicată pasionaților de tehnologie și inovație!
📌Evenimentul va avea loc în perioada 25-28 iunie 2025, chiar în incinta colegiului, și se adresează tuturor celor curioși să descopere lumea fascinantă a roboticii, indiferent de nivelul de experiență.
📌Timp de patru zile, participanții vor avea ocazia să învețe bazele programării și ale construcției de roboți, să lucreze în echipă, să își dezvolte creativitatea și gândirea logică și să participe la provocări interactive și competiții captivante. Sub îndrumarea membrilor clubului Tech-X și a mentorilor pasionați, elevii vor intra într-o atmosferă prietenoasă și educativă, unde curiozitatea și dorința de a învăța sunt încurajate la fiecare pas.
📌Tabăra este o oportunitate excelentă pentru tinerii interesați de valorile STEAM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Artă, Matematică) să își exploreze pasiunile, să cunoască alți elevi cu interese similare și să facă primii pași într-un domeniu de viitor.
📌Vă așteptăm cu entuziasm să faceți parte din această experiență unică, unde creativitatea se îmbină cu inovația!
📎Dacă ești elev CNDV, fii voluntar în tabăra de vară și ajută-ne să oferim o experiență de neuitat participanților! Este o oportunitate grozavă să înveți, să te implici activ și să inspiri alți tineri pasionați de tehnologie.
Pentru înscriere ca participant Apasă aici!
Pentru înscriere ca voluntar Apasă aici!

